OBIECTUL LUNII IULIE

 

SPADĂ CU GARDĂ CURBATĂ ȘI MÂNER

(Curtea Domnească Vaslui, sec. XV)

 

Spada cu gardă curbată și mâner pe care o propunem ca fiind obiectul lunii este o armă pentru lovire, tăiere și împungere. Ea a fost descoperită în cadrul cercetărilor arheologice sistematice din anul 1976, de la situl arheologic „Curţile Domneşti” VASLUI, provenind din locuința domnească L 9.

Această spadă de luptă de tip occidental datează din a doua jumătate a secolului al XV-lea, fiind lucrată, cel mai probabil, într-un atelier transilvănean sau unul din Europa Occidentală. Ea este din fier forjat, prelucrat prin tehnicile de topire, batere la cald și, apoi, călire. Spada are garda curbată și trasă spre lamă. Lama spadei este dreaptă, având două tăișuri cu încrustații și vârful rupt. Butonul mânerului spadei este aplatizat, poliedric și cu forme neregulate. Spada a fost executată în mod asimetric, iar pe ambele fețe ale lamei apar încrustate simboluri heraldice specifice Țării Moldovei.

 

Spada cu gardă curbată și mâner prezentată publicului vizitator în luna iulie 2019 face parte din colecția de arheologie medievală „Curțile Domnești” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și are numărul de inventar 13490. Această armă albă are o lungime de 96 cm., fiind o spadă pentru două mâini. Lungimea lamei spadei este de 75 cm., iar lățimea lamei este de 6 cm. (sub gardă) și 3 cm. (spre vârf), în timp ce lungimea mânerului spadei este de 21 cm. Spada cântărește 1, 2 kg. și este puternic oxidată și tocită, semn că a fost des folosită în luptă, cu ambele mâini (priză dublă).

Contacteaza-ne

Str. Hagi Chiriac, nr.2, loc. Vaslui, jud. Vaslui

  • dummy+4 0235-311626

  • dummy+4 0235-311626

  • dummy contact@muzeu-vaslui.ro

Newsletter

Enter your email and we'll send you more information

Search