Expoziţia permanent de artă plastică Colecţia de artă contemporană „Dr. Constantin Teodorescu” a fost deschisă la data de 11 martie 1989 în urma donaţiei făcute de cunoscutul colecţionar, Dr. Constantin Teodorescu din Bârlad.
Criticul de artă Valentin Ciucă sublinia că în spaţiul artistic al Moldovei, o asemenea iniţiativă validează o opţiune şi confirmă o vocaţie. Opţiunea se referă la domeniul artei contemporane bazată pe exigenţele limbajului plastic modern, pe linia unui sincronism european iar, vocaţia, are în vedere disponibilitatea pentru dialog cultural a unui mare colecţionar.
Colecţia oferă ceea ce am putea numi „un echilibru al alternanţelor”, tendinţe şi orientări diverse, soluţii plastice tradiţionale, alături de provocări specifice unui limbaj plastic contemporan. Astăzi, Colecţia de artă contemporană „Dr. Constantin Teodorescu”dovedeşte o succesiune de propuneri vizând particularităţile viziunii artistice, în cele 170 de lucrări de pictură, grafică şi sculptură, obţinute prin donaţiile suscesive realizate de colecţionar în 1996, 1998, 2003 şi 2007, fiind expusă în cinci săli ale muzeului, ce confirmă existenţa unor mărci stilistice inconfundabile, având ca punct de plecare pe maeştrii Corneliu Baba, Ion Irimescu, Ion Popescu-Negreni, Ion Pacea, Ion Alin Gheorghiu, continuând cu Ion Nicodim, Constantin Piliuţă, Vasile Grigore, Sabin Bălaşa, Iulia Hălăucescu, Marcel Chirnoagă, Dan Hatmanu, Adrian Podoleanu, Ilie Boca, etc.
Semnificaţia culturală a acestei expoziţii nu se lasă descifrată numai din suma calificativelor artiştilor expuşi, ci varietatea expoziţiei reprezintă un indiciu cu privire la conceptele şi viziunile stilistice ce se anunţă în cuprinsul fenomenului plastic contemporan, polivalenţa expresiei artistice se impune ca un argument puternic în favoarea capacităţii de sinteză şi evocare a artei, precum şi satisfacţia unei implinite realizări spirituale atât ale artiştilor cât şi a colecţionarului devenit un creator de instituţie.
Colecţia de artă contemporană „Dr. Constantin Teodorescu” se dovedeşte a fi încărcată nu numai de conotaţii afectiv-nostalgice, de rememorare a unor valori, ci constituie una dintre ipostazele unui muzeu al sufletului artiştilor contemporani, al unui ,,spirit al timpului”, în care orice demers critic începe prin operaţiuni de selecţie şi sfârşeşte printr-un demers de ierarhizare, ambele realizate în numele valorii, adevărului şi atitudinii faţă de fenomenul contemporan al creaţiei artistice.
Harul unui colecţionar: Constantin Teodorescu
Doctorul Constantin Teodorescu s-a născut în localitatea Murgeni din judeţul Vaslui, pe 30 septembrie 1939. A urmat cursurile Colegiului Naţional Gheorghe Roşca Codreanu, iar în 1964 a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul UMF Iaşi. A ocupat prin concurs funcţiile de extern de spital(1962-1964), intern de spital (1964-1967), secundar de chirurgie generală(1967-1969), medic specialist de chirurgie generală la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi.
În 1968 a ocupat prin concurs funcţia de preparator de chirurgie generală până în 1977. În această perioadă a efectuat şi studiile doctorale în specialitatea chirurgie pe o temă de oncologie.
Prin transfer, din 1977 şi până în 1990 şi-a desfăşurat activitatea ca medic primar chirurg şef secţie la Spitalul de Adulţi Bârlad. În perioada 1990- 2007 şi-a continuat activitatea ca şef Secţie în Spitalul municipal din Tecuci până la pensionare.
Pentru actele de cultură a avut o pasiune fără limită pentru care s-a dăruit necondiţionat. Gesturile sale de colecţionar au cunoscut cel mai adesea altitudinea entuziasmului şi generozitatea unui spirit ales. Constantin Teodorescu a susţinut organizarea a numeroase manifestări ştiinţifice şi culturale a promovat afirmarea mai multor artişti plastici (inclusiv din oraşele Tecuci şi Galaţi) prin Galeria de Artă „N.N. Tonitza” din Bârlad sau Galeriile „Gh. Petraşcu” din Tecuci.
În 1985 a participat la înfiinţarea Secţiei de numismatică din judeţul Vaslui.
În 1992, la Tecuci a înfiinţat Secţia de numismatică. S-a implicat şi a colaborat activ la publicaţiile: Observator, Semnal şi Tecuciul Cultural. A scris editoriale la ziarul Păreri Tutovene, rubrici medicale şi de cultură generală.
A înfiinţat la Bârlad publicaţiile: „Bârladul Cultural”, „Bârladul” şi din 1991 Fundaţia Culturală Dr. Constantin Teodorescu sub patronajul căreia a iniţiat şi organizat zeci de evenimente culturale de cea mai înaltă ţinută.
Este Cetăţean de onoare al municipiului Bârlad, iar în ultimele două legislaturi a deţinut funcţia de consilier local (PSD) , fiind preşedintele Comisiei de Cultură a municipiului Bârlad.
În 1987 a donat Muzeului Judeţean Vaslui, un număr de 70 lucrări de artă plastică în ideea constituirii unei noi secţii de artă contemporană romănească. A colaborat timp de trei decenii cu colectivul Muzeului Vasile Pârvan din Bârlad, unde, de asemenea, a oferit o impresionantă şi valoroasă colecţie de artă. Pentru spaţiul public a mai oferit lucrări de sculptură în Bârlad, Vaslui şi Brăila, şi lucrări de artă la Colegiul Naţional Gheorghe Roşca Codreanu şi Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Bârlad. A iniţiat şi coordonat publicarea a numeroase cărţi de analiză politică, culturală şi socială, albume de prezentare a Bârladului, Vasluiului şi Huşului.
La iniţiativa Dr. Constantin Teodorescu, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Bârlad, a luat fiinţă pe 15 ianuarie 2011Centrul Mihai Eminescu. care deţine o bogată colecţie de creaţii plastice, cărţi rare şi numismatică.
În noaptea de 17/18 august 2011 s-a stins din viaţă, în Bârlad, la 72 de ani, după o grea suferinţă.