Avand in vedere rolul informativ-formativ al muzeului, tematica sectiei de istorie moderna este axata pe prezentarea evenimentelor de istorie locala in contextul istoriei nationale. Pornind de la miscarea revolutionara de la 1848 pana la momentul reintregirii statului roman, in spatiul afectat sectiei moderne sunt etalate atat piese originale tridimensionale, cat si harti, fotografii, documente care vorbesc de participarea vasluienilor la cele mai importante evenimente ale sfarsitului de secol al XIX-lea.
Alegerile pentru divanele ad-hoc si apoi proclamarea la 24 ianuarie 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn unic al Principatelor Unite au scos in fata, atat pe cel amintit cat si pe sotia acestuia, ambii, fii ai tinuturilor vasluiene prin locul de nastere.
Elena Cuza, nascuta Rosetti, cea ce avea sa ajunga prima Doamna a Principatelor este nascuta la Solesti, in apropiere de Vaslui. Era o femeie timida, retrasa dar inteleapta care a facut totul pentru a-si sprijini sotul in greaua misiune ce i-a revenit. Numele ei se va lega mai ales de infiintarea Azilului „Elena Doamna” si transformarea palatului de la Ruginoasa in resedinta domneasca.
Un spatiu larg este dedicat razboiului de independenta 1877-1878, mai ales prin eroul legendar „Penes Curcanul”, cel care prin vitejia si dragostea de tara, a dovedit ca insumeaza toate calitatile dorobantului, ale osteanului roman. Nascut la Vaslui, Constantin Turcanu isi va lega numele, nu numai de evenimentul amintit, dar si de garnizoana din Vaslui iar dupa moarte, in mod simbolic, monumentul ridicat in cimitirul orasului, pentru a pastra vesnic vie amintirea eroilor vasluieni, primea numele de „Penes Curcanul”.
Un pretios material muzeistic ilustreaza lupta Regimentului VII „Racova” nr. 25 – Vaslui prin etalarea vestonului incarcat cu decoratii primite de colonelul Eugen Linde, comandantul regimentului. In vara anului 1917 regimentul format din luptatori vasluieni, au participat la cu succes la marile batalii de la Marasti – Marasesti – Oituz, contribuind prin jertfa lor la victoria finala, la revenirea Romaniei in hotarele firesti ale neamului romanesc.