Sectia de etnografie si arta populara

Written by Super User on . Posted in Sectii

Deschisa in anul 1975, sectia de etnografie si arta populara este structurata pe ocupatiile principale si secundare ale locuitorilor acestui teritoriu, odinuara, unul din cele mai importante tinuturi razasesti din Moldova.  

Favorizate de conditiile naturale, relief, clima, densitatea retelei hidrografice, bogatia floristica, aceste ocupatii sunt: agricultura, cresterea       animalelor, pescuitul, albinaritul si viticultura. Expozitia de baza prezinta doar o parte din cele peste 800 de piese, achizitionate de pe intreg arealul judetului Vaslui, unele dintre ele unice prin dimensiunea functionala si estetica.

Industria casnica textila, continuatoare a unor stravechi si bogate traditii, cunoaste - prin utilizarea cu maiestrie a unor variate materii prime - o remarcabila dezvoltare.

Patrimoniul cuprinde textile de interior traditionale (425 de piese) cu functii       utilitare sau ceremoniale (stergare, fete de masa, fete de perna, prostiri, laicere, scoarte, velite), piese de port popular de la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea, precum si piese legate de anumite date calendaristice importante sau de sarbatori religioase, in special cele de iarna.

Mastile din satul Voinesti se remarca prin originalitate si prin filonul primitiv pe care l-au pastrat din preistorie (170 piese).

Colectiile de etnografie si arta populara releva unele aspecte locale, deosebit de       interesante in legatura cu semnificatia de ,,izvor istoric" pe care o au materialele etnografice din aceasta zona a Podisului Central Moldovenesc.

Lock full review www.8betting.co.uk 888 Bookmaker